Persoane cu dublă cetăţenie română/moldovenească au constituit un grup infracţional organizat, specializat în fabricarea de substanţe dopante cu grad de mare risc.
Cea de-a XIV-a ediție a Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Stomatologie va avea loc în data de 6 mai, au anunțat reprezentanții UMF „Carol Davila”.
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a anunțat apariția culegerii „Teste de biologie pentru admitere la facultate, ediția I, anul 2023”, Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că la finalul lunii martie va avea loc un eveniment important pentru studenții la Medicină Dentară.
Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi au salvat viaţa unei femei care avea o tumoră de peste 5 centimetri situată la baza craniului.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este singura universitate de profil din România inclusă în QS World University Rankings by Subject 2023.
Pe parcursul a şase zile, 150 de lectori vor prezenta cele mai noi informaţii în disciplinele specifice recuperării medicale.
Între 29 martie și 2 aprilie are loc cea de-a opta ediție a congresului pentru studenți MEDICS, organizat de Scientific Organisation of Medical Students (SOMS), sub egida UMF „Carol Davila”.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a anunțat că un medic din cadrul acestei instituții a ajutat la lansarea Societății Române de Sindrom Lynch.
Un nou loc pentru luat masa, conceput pentru studenții UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, dar și pentru cadrele didactice și personalul administrativ, a fost deschis miercuri, 22 martie.
Săptămâna trecută a avut loc evenimentul de decernare al Titlului „Doctor Honoris Causa” al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, profesorului doctor Christos Katsaros.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit în 20 martie titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
În fiecare an, la data de 20 martie, este marcată Ziua Mondială a Sănătății Orale.
Un cros al „supereroilor” va fi organizat în cadrul Sports Festival, pe 4 iunie, iar fondurile vor fi destinate renovării renovarea Clinicii de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca” din Cluj-Napoca.
Două echipe de studenți de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au participat, în 9 martie, la workshopul coordonat de IdeaJam în cadrul programului Innovation Labs.
UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca anunţă că va organiza duminică, 19 martie, un screening gratuit pentru afecţiuni din sfera respiratorie, cardiologică, ORL şi oftalmologică.
Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a participat la ceremonia de deschidere a Simpozionului Româno-Italian de Gastroenterologie.
Liga Studenților la Medicină Dentară București organizează, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Congresul Studențesc „DENT-X”, în perioada 27 martie – 2 aprilie 2023.
Testele pentru nou-născuții din grupul țintă, realizate în perioada 2023 - 2024, sunt gratuite și vizează extinderea numărului de tulburări metabolice care se pot depista la naștere.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Programul de Master în Nutriție și Siguranță Alimentară, a organizat joi, 2 martie, a doua ediție a NutriSciLabs.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe